摘要:Istoria urbană a statului român este relativ recentă. În comparaţie cu alte spaţii urbane din Europa sau alte continente, spaţiul românesc are o istorie scurtă. Oraşele de pe teritoriul vechiului Regat încep să se dezvolte după 1860. Cele mai importante centre urbane sunt Bucureşti şi Iaşi. Evoluţia democrafică şi edilitară în aceste oraşe este normală fiind capitalele vechilor formaţiuni statale Ţara Românească şi Moldova. Influenţele care se regăsesc în vechile cartiere au influenţe occidentale şi orientale. În urma acestor influenţe arhitectonice Capitala şi-a câştigat renumele de „Micul Paris”. Destinul oraşelor româneşti a fost influenţat de istoria politică a României de după al doilea război mondial. Sovietizarea statului român a impus o schimbare de optică în domeniul dezvoltării urbane. Vechile cartiere alcătuite din case şi vile în care locuiau un număr redus de persoane ce erau integrate cu grădini personale au luat locul cartierelor de blocuri, impersonale, construite după modelul sovietic. Schimbarea de ideologie şi de raportare a regimului politic la cetăţean s-a reflectat şi în acest domeniu. Regimul totalitar comunist românesc a distrus centrele istorice ale oraşelor româneşti şi cartierele care le înconjurau pentru a face loc construcţiilor de tip comunist. Blocurile tip dormitor au înlocuit casele şi vilele unifamiliare. Acest fenomen a cuprins întreg teritoriul urban al României, însă cel mai afectat a fost Bucureştiul. Capitala, prin însemnătatea sa simbolică, a fost spaţiul de desfăşurare a ideologiei comuniste. În anii ’50 şi ’60 oraşul a început să fie remodelat pornindu-se de la periferie spre centru. Dezastrele provocate de cutremurul din 1977 a creat premisele reamănajării centrului istoric al Capitalei.