标题:PARTICULARITĂŢILE OBIECTULUI ŞI VICTIMEI INFRACŢIUNII DE ATRAGERE A MINORILOR LA ACTIVITATE CRIMINALĂ SAU DETERMINAREA LOR LA SĂVÂRŞIREA UNOR FAPTE IMORALE
期刊名称:Studia Universitatis Moldaviae: Stiinte Sociale
印刷版ISSN:1814-3199
电子版ISSN:2345-1017
出版年度:2012
卷号:8
期号:58
页码:84-91
出版社:Moldova State University
摘要:Astăzi, societatea a determinat ca prioritară protecţia copiilor de diverse influenţări negative. În acest sens, un şir de acte normative internaţionale consacră anumite standarde în domeniul protecţiei familiei şi minorilor, printre care şi Convenţia ONU privind drepturile copilului [1]. Potrivit alin.(3) art.50 din Constituţia Republicii Moldova [2], exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise. De aceea, ocrotirea minorilor, protecţia drepturilor şi intereselor lor legitime constituie una dintre orientările de bază ale politicii de stat a Republicii Moldova. La fel, unul dintre actele normative menite să asigure protecţia minorilor este şi Codul penal al Republicii Moldova [3], unde în Partea Specială legiuitorul moldav a dedicat, pe bună dreptate, un capitol protecţiei familiei şi minorilor, prin incriminarea faptelor prejudiciabile ce atentează la numitele valori sociale. Printre respectivele norme, ce reprezintă manifestarea unei astfel de protecţii, întâl-nim şi infracţiunea de atragere a minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvârşirea unor fapte imorale, infracţiune prevăzută la art.208 CP RM, care, în linii generale, stabileşte prohibiţia unor acţiuni de influenţare criminală a adulţilor asupra minorilor